Rețete Naturiste
miercuri, octombrie 14, 2026
Rețete Naturiste
No Result
View All Result

Crucea de la gât, anafura, aghiasma și uleiul sfințit – Iată cum te ajută

Crucea de la gât, anafura, aghiasma și uleiul sfințit – Iată cum te ajută

Păcatul lui Adam a avut repercusiuni asupra întregii creații și totul s-a alterat. Odată cu venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe pământ, împreună cu Legea și Harul Său, omul cu întreaga creația au posibilitatea de a se curăța și de a reveni la starea inițială paradisiacă.

În acest sens, bisericii și slujitorilor său li s-au dat puteri mari de a sfinți, și tuturor credincioșilor de a se împărtăși de ele.

Iată lucrurile sfinte de care trebuie să se folosească și să se împărtășească fiecare om credincios:

Aghiasma (apa sfințită)

Aghiasma este de două feluri, anume aghiasma mare și aghiasma mică. Ambele feluri de aghiasmă este recomandabil să le avem în sticle diferite, cu etichete pe ele pentru a nu fi confundate.

Aghiasma mare se face doar o singură dată pe an, la Bobotează. Se consumă 7 zile de pe 6 până pe 13 ianuarie, în fiecare dimineață pe nemâncate. De asemenea, se poate stropi prin casă, mașină, gospodărie, la birou pentru ca are mari puteri de alungare a diavolului.

Aghiasma mică se face în fiecare zi cu excepția intervalului de 6-13 ianuarie. Se ține într-o sticlă la loc curat și se ia în fiecare dimineață pe nemâncate. Odată sfințită, deține energia Harului Duhului Sfânt și are o încărcătură spirituală deosebită.

Anafura (pâinea sfințită)

Este un alt element sfințitor de care ne putem împărtăși zilnic. Pâinea sfințită în timpul Sfintei Liturghii care s-a atins de Sfânta Împărtășanie de către preot în timpul Axionului. Are puteri harice deosebite și se ia de către credincios duminica când merge la biserică într-o hîrtie curată sau într-un vas, se usucă pentru a evita riscul de a se strica.

În fiecare zi, creștinul ia o mică bucățică de anafură, după aceea câteva înghițituri de aghiasmă, după care se unge cu ulei sfințit pe frunte făcând semnul sfintei cruci cu un bețișor.

Uleiul Sfințit

Este de două feluri: cel care se face la Sf. MAslu și cel care se face la Litie, atunci când serbăm un sfânt mai mare cu cruce roșie în calendar. Uleiul de la taina Sf. Maslu are mare putere sfințitoare și tămăduitoare asupra omului care-l ia cu credință.

Acest ulei nu se resfințește ci se pune într-o sticlă cu uleiuri de la cât mai multe Sf. Maslu, deci nu se mai aduce încă o dată același ulei care s-a sfințit la biserică. De asemenea, nu se dă la animale și nu se pune la candelă.

Cruci, icoane, troițe

În casa creștinului cel mai important simbol este Sfânta Cruce, fără prezența căreia poate avea multe lipsuri și poate fi privată de prezența Harului Duhului Sfânt. Se recomandă ca fiecare casă și chiar fiecare cameră să aibă pe perete o sfântă cruce și o icoană.

Cei care nu au icoane în casă nu au protecție și prezență divină. Chiar și o iconiță purtată la tine sau o cruciuliță sfințită te ajută în multe împrejurări ale vieții.

De asemenea, și troițele de la intersecții de drumuri își au rostul lor: spiritele rele fug din acel loc și din acea zonă.

Noi, creștinii ortodocși, avem aceste comori inestimabile și ne le conștientizăm, nu știm să „profităm” de ele și acest lucru este dureros. Să nu uităm că de la lucrurile mici pornesc cele mari, sau dacă nu le înfăptuim pe cele mici, pe cele mari nu numai că nu le vom putea înfăptui, dar nici nu le vom putea cunoaște.

Cunoașterea lui Dumnezeu este infinită, evolutivă și progresivă iar dacă nu ai un punct de poernire de jos nu poate fi o susținere obiectivă și reală cu doar una imaginară și ireală.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/remedii.kiloretete.ro/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

2 rețete simple, rapide și eficiente – Apă de orez (îngrășământ natural) și apă cu lămâie (previne mucegaiul) pentru orhidee
Sănătate

2 rețete simple, rapide și eficiente – Apă de orez (îngrășământ natural) și apă cu lămâie (previne mucegaiul) pentru orhidee

Supă gustoasă și sănătoasă care te scapă de kilogramele în plus – Minus 3 kilograme în doar 5 zile
Sănătate

Supă gustoasă și sănătoasă care te scapă de kilogramele în plus – Minus 3 kilograme în doar 5 zile

3 băuturi care te ajută să slăbești – Înlocuiește ultima masă din zi cu o astfel de băutură și vei vedea diferența pe cântar
Sănătate

3 băuturi care te ajută să slăbești – Înlocuiește ultima masă din zi cu o astfel de băutură și vei vedea diferența pe cântar

9 alimente care ard grăsimile văzând cu ochii – Nu ai cum să nu slăbești dacă le consumi regulat
Sănătate

9 alimente care ard grăsimile văzând cu ochii – Nu ai cum să nu slăbești dacă le consumi regulat

4 alimente care ajută mult ficatul –  Ficatul este unul dintre cele mai solicitate organe din corp
Sănătate

4 alimente care ajută mult ficatul – Ficatul este unul dintre cele mai solicitate organe din corp

Cum ne îmbunătățim imunitatea prin alimentație – 12 recomandări pe care oricine le poate pune în practică
Sănătate

Cum ne îmbunătățim imunitatea prin alimentație – 12 recomandări pe care oricine le poate pune în practică

Next Post
Cimbrul te scapă definitiv de dureri și amorțeală – Iată cum poate vindeca reumatismul

Cimbrul te scapă definitiv de dureri și amorțeală - Iată cum poate vindeca reumatismul

Discussion about this post

RECOMANDĂRI /SUGESTII

Cum te poate ajuta o nucă uscată să te lași definitiv de fumat – Remediu bun și pentru nefumători
Sănătate

Cum te poate ajuta o nucă uscată să te lași definitiv de fumat – Remediu bun și pentru nefumători

Rețetă – Țelina curăță foarte bine ficatul – Cură de 3 zile pentru toate toxinele acumulate la nivelul ficatului
Sănătate

Rețetă – Țelina curăță foarte bine ficatul – Cură de 3 zile pentru toate toxinele acumulate la nivelul ficatului

3 rețete naturiste pe bază de soc – Elimină toxinele și infecțiile, ideale pentru gripă, răceală, guturai și inflamații la nivelul gâtului
Sănătate

3 rețete naturiste pe bază de soc – Elimină toxinele și infecțiile, ideale pentru gripă, răceală, guturai și inflamații la nivelul gâtului

Scade glicemia și reduce nevoia de insulină pentru diabetici – Cură de 30 zile cu Păpădie
Sănătate

Scade glicemia și reduce nevoia de insulină pentru diabetici – Cură de 30 zile cu Păpădie

Cafeaua poate face minuni pentru creier – Cum se bea corect cafeaua, pentru a profita din plin de toate beneficiile
Sănătate

Cafeaua poate face minuni pentru creier – Cum se bea corect cafeaua, pentru a profita din plin de toate beneficiile

Băutura care previne răceala, curăță arterele de grăsimi, toxine și alte impurități – Ai nevoie de 8 căței de usturoi, 4-5 cm rădăcină de ghimbir, 4 l apă și 2 lămâi
Sănătate

Băutura care previne răceala, curăță arterele de grăsimi, toxine și alte impurități – Ai nevoie de 8 căței de usturoi, 4-5 cm rădăcină de ghimbir, 4 l apă și 2 lămâi

  • Politică privind fișierele de tip cookie
  • Privacy Policy
  • Termeni legali

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check