Rețete Naturiste
vineri, august 7, 2026
Rețete Naturiste
No Result
View All Result

Dieta dr. Ovidiu Bojor – Sfaturi importante pentru persoanele care se îngrașă ușor

Dieta dr. Ovidiu Bojor – Sfaturi importante pentru persoanele care se îngrașă ușor

Potrivit specialistului, dietele drastice pentru a putea slăbi nu sunt soluţia potrivită, iar în ce priveşte regimul alimentar sănătos de menţinere a greutăţii normale, medicul fitoterapeut afirmă că acesta trebuie însuşit încă din copilărie.

Ce alte sfaturi dă medicul Ovidiu Bojor persoanelor ce suferă de supraponderabilitate?

Ovidiu Bojor este cunoscut drept fondatorul fitoterapiei române moderne şi recomandă câteva sfaturi pentru persoanele care manifestă tendinţă spre obezitate sau îngăşare.

Sfatul renumitului fitoterapeut este să se controleze încă din copilărie regimul alimentar la persoanele care au tendinţa să se îngraşe.

Astfel, potrivit medicului, trebuie schimbat obiceiul greşit de a face un cult din servirea mesei, în care domină plăcerea de a mânca. Ovidiu Bojor afirmă că acest obicei nociv se moşteneşte din familie.

Totodată, expertul nu recomandă diete de slăbire drastice deoarece acestea au ca rezultat dezechilibre metabolice, ci un regim în care obiectivul este scăderea ponderală treptată şi sănătoasă.

Acest regim trebuie să fie constant, persoanele care îl ţin se vor mulţumi să scadă în greutate de la 1 kg sau 2 kg pe săptămână. Pe zi se reduc aproximativ 200-300 de calorii cu un astfel de regim.

Regimul alimentar

Ovidiu Bojor recomandă ca regimul alimentar pentru persoane cu tendinţe spre îngrăşare sau obezitate să includă zilnic supe, salate de crudităţi, dar şi carne şi lactate, fructe, condimente, apă cu lămâie, suc de cictrice sau zeamă de varză. În cartea sa Medicina Naturistă, Ovidiu Bojor recomandă şi o zi de post total pe săptămână.

Scapă de grăsime cu aceste exerciții!

Fitoterapeutul recomandă supe nu doar la prânz, ci şi dimineaţa, iar acestea pot fi supe de zarzavaturi, de sfeclă, de roşii dar să nu conţină găluşte sau paste făinoase. În dieta zilnică specialistul recomandă salatele la începutul mesei deoarece fiind crude dau repede senzaţia de saţietate.

El recomandă în consum roşii, spanac, praz, conopidă, dovlecei, morcov, ţelină, ardei gras, ridichi, lăptucă, ceapă crudă, varză roşie şi albă, mărar, vinete, în diverse combinaţii.

Carnea

În calitate de garnitură se poate alege orz, orez brun, mămăligă, conopidă, fasole păstăi, ciuperci. Pâine, doar neagră şi din făină integrală, cu tărâţe.

Fitoterapeutul recomandă folosirea condimentelor în mâncare, precum ardei iute şi piper negru, pentru că ele accelerează metabolismul şi stimulează intens arderea caloriilor.

Fructe amărui

În ce priveşte desertul, Ovidiu Bojor recomandă persoanelor cu tendinţa spre îngrăşare fructele amărui, precum portocalele roşii, fructele cu un conţinut mic de glucide, cum ar fi cireşe, mere, pere, gutui, vişine, portocale, lămâi, fragi, zmeură, căpşuni, piersici şi caise. Doar în cantităţi mici se recomandă consumul de banane sau stafide.

Zeamă de varză

Ovidiu Bojor susţine importanţa curei cu suc de citrice sau zeamă de varză, câte o cană pe stomacul gol, iar sucul de citrice poate fi făcut în casă: o portocală, o lămâie, un grapefruit, 300 ml apă şi 2 linguriţe de miere.

Alături de această cură, Bojor sugerează şi câte 8 pahare pe zi cu apă plată sau de izvor cu lămâie, iar consumatorii de cafea pot bea după apa cu lămâie şi cafea dar neîndulcită. În acest regim alimentar sunt interzise total dulciurile din comerţ, zahărul, cremele, halvaua, budincile, gogoşile, frişca, îngheţata, prăjiturile, ciocolata, bomboanele dar şi mezelurile, carnea grasă, făina albă, chipsurile, slănina, murăturile, conservele, vinul dulce, berea şi tutunul, maioneza, pizza, cartofi prăjiţi şi bineînţeles, toate produsele de tip fast-food.

4-5 mese pe zi

O altă indicaţie a fitoterapeutului Ovidiu Bojor este să se consume 4-5 mese pe zi şi micul-dejun să fie obligatoriu consumat, iar alimentele trebuie mestecate încet. El afirmă că ultima masă servită trebuie să fie la ora 19, iar regimul de slăbire ar trebuie să interzică şi gustările foarte consistente dintre mese.

Ovidiu Bojor este supranumit părintele fitoterapiei româneşti. Academicianul, membru al Academiei de Științe Medicale şi fondator al fitoterapiei moderne româneşti este autorul a mai multor cărţi şi tratate de fitoterapie.

Warning: Trying to access array offset on false in /home/kilorete/public_html/remedii.kiloretete.ro/wp-content/themes/jnews/class/Module/Block/Block_9_View.php on line 13

RECOMANDĂRI / SUGESTII

2 rețete simple, rapide și eficiente – Apă de orez (îngrășământ natural) și apă cu lămâie (previne mucegaiul) pentru orhidee
Sănătate

2 rețete simple, rapide și eficiente – Apă de orez (îngrășământ natural) și apă cu lămâie (previne mucegaiul) pentru orhidee

Supă gustoasă și sănătoasă care te scapă de kilogramele în plus – Minus 3 kilograme în doar 5 zile
Sănătate

Supă gustoasă și sănătoasă care te scapă de kilogramele în plus – Minus 3 kilograme în doar 5 zile

3 băuturi care te ajută să slăbești – Înlocuiește ultima masă din zi cu o astfel de băutură și vei vedea diferența pe cântar
Sănătate

3 băuturi care te ajută să slăbești – Înlocuiește ultima masă din zi cu o astfel de băutură și vei vedea diferența pe cântar

9 alimente care ard grăsimile văzând cu ochii – Nu ai cum să nu slăbești dacă le consumi regulat
Sănătate

9 alimente care ard grăsimile văzând cu ochii – Nu ai cum să nu slăbești dacă le consumi regulat

4 alimente care ajută mult ficatul –  Ficatul este unul dintre cele mai solicitate organe din corp
Sănătate

4 alimente care ajută mult ficatul – Ficatul este unul dintre cele mai solicitate organe din corp

Cum ne îmbunătățim imunitatea prin alimentație – 12 recomandări pe care oricine le poate pune în practică
Sănătate

Cum ne îmbunătățim imunitatea prin alimentație – 12 recomandări pe care oricine le poate pune în practică

Next Post
Rețetă naturistă pentru arderea grăsimilor – Sirop cu hrean, miere, scorțișoară și ghimbir – Bun și pentru auz, văz și memorie

Rețetă naturistă pentru arderea grăsimilor - Sirop cu hrean, miere, scorțișoară și ghimbir - Bun și pentru auz, văz și memorie

Discussion about this post

RECOMANDĂRI /SUGESTII

Combate aproape toate tipurile de cancer – Chimen negru – Tot ce trebuie să știi despre el
Sănătate

Combate aproape toate tipurile de cancer – Chimen negru – Tot ce trebuie să știi despre el

Ceai cu banană și scorțișoară – Cea mai bună rețetă pentru un somn profund și odihnitor
Sănătate

Ceai cu banană și scorțișoară – Cea mai bună rețetă pentru un somn profund și odihnitor

8 motive pentru care este bine să mănânci1 portocală în fiecare zi – Acum e momentul să profităm de beneficiile lor
Sănătate

8 motive pentru care este bine să mănânci1 portocală în fiecare zi – Acum e momentul să profităm de beneficiile lor

10 semne și simptome care arată că inima nu funcționează corect – Mai bine să prevenim decât să tratăm
Sănătate

10 semne și simptome care arată că inima nu funcționează corect – Mai bine să prevenim decât să tratăm

Întăresc sistemul imunitar și sănătatea generală – Cele mai bune 7 alimente probiotice
Sănătate

Întăresc sistemul imunitar și sănătatea generală – Cele mai bune 7 alimente probiotice

Leac simplu și eficient pentru multe boli și afecțiuni – 10 motive pentru a consuma drojdie de bere
Sănătate

Leac simplu și eficient pentru multe boli și afecțiuni – 10 motive pentru a consuma drojdie de bere

  • Politică privind fișierele de tip cookie
  • Privacy Policy
  • Termeni legali

© Textele, imaginile și materialele video care alcătuiesc conținutul acestui site (și drepturile de autor ale acestora) aparțin deținătorului site-ului pe care vă aflați. Copierea și diseminarea lor pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc.), în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

imunify-bot-check